
Sfaturi practice valabile pentru orice companie de închirieri auto, care te ajută să eviți costuri neprevăzute
Indiferent de compania de închirieri auto pe care o alegi, momentul preluării mașinii este esențial pentru o experiență fără probleme. Mulți clienți tratează acest pas superficial, însă o verificare atentă de câteva minute îți poate economisi timp, bani și discuții neplăcute la returnare. Acest articol este dedicat exclusiv clienților și oferă informații utile și tips-uri practice, aplicabile la orice firmă de rent a car.
Verifică atent eventualele daune existente.
La preluarea mașinii, analizează cu atenție caroseria, jantele, parbrizul și interiorul. Dacă observi zgârieturi, lovituri sau alte imperfecțiuni, fotografiază-le pe loc și solicită să fie menționate în contractul de închiriere, la rubrica de predare. Acest pas este important indiferent de compania de la care închiriezi și te protejează de costuri suplimentare.
Starea de curățenie a mașinii.
Mașina ar trebui să fie curată la interior și exterior. Întreabă clar dacă este necesar să o returnezi în aceleași condiții și dacă există taxe extra pentru returnarea murdară, precum și care este valoarea acestora.
Dotări obligatorii și anvelopele
Verifică dacă mașina este echipată cu roată de rezervă sau kit de reparație, kit de prim ajutor și dacă anvelopele sunt conforme cu sezonul (vară sau iarnă) și în stare bună.
Documentele
Verifica existenta si valabilitatea documentelor masinii înainte de plecare.